Dario Castello (c. 1590-c. 1630/1657-58)

        Despre omul care se ascundea sub numele de mai sus nu stim nimic. Mai precis, Dario Castello este un nume pe pagina de titlu a doua volume de sonate in stil moderno, tiparite intre 1621 si 1658. Nici o marturie cotemporana nu-l pomeneste macar. De ce l-as pomeni eu?

        Fiindca muzica lui este, de multe ori, extraordinara. Inventivitatea, dinamica, experimentele armonice care imping uneori disonantele pana la limita teoriei muzicale baroce (si la culmea placerii auditive), pe care cele 29 de sonate ale sale le demonstreaza ma indeamna sa-l propulsez in galeria muzicienilor straluciti ai primei jumatati de secol XVII. Ca multe dintre sonatele contemporane lor, cele ale lui Dario Castello erau scrise in fond sa umple timpii morti (din punct de vedere muzical) ai serviciilor religioase. Ascultandu-le insa, un soi de nervozitate domina tot discursul muzical, iar manevrarea frazelor contrastante  ma duce cu gandul la un soi de labilitate psihica, sau eufemistic: mecanica afectelor muzicale pana la extatic. Iar cadenta, element structural fata de care barocul are o atitudine ambivalenta: incomodeaza ca un formalism obligatoriu (vezi experimentele lui Biagio Marini cu sonata senza cadenza), dar e in acelasi timp un vehicol important al improvizatiei si virtuzitatii – cadenta la Dario Castello se lungeste intr-un gen de sinuos suspans armonic, atent notat dealtfel [update: acum observ ca si autorii de la Asahi-Net identifica o cadenta a la Castello, v. mai jos]. In majoritatea cartilor de specialitate, Castello este considerat momentul cheie in tranzitia de la canzona venetiena (a la Giovanni Gabrieli, de pilda) la sonata in trio. Ceea ce semnifica intruziunea in structura canzonei (sectiuni polifonice scurte si contrastante ca tempo) a ornamentatiei, a pasajelor recitativice, a jocului solist-ansamblu. Unde ajunge Castello astfel, am incercat sa dau o idee mai sus. Si inca o mentiunea importanta, pentru atentia neobisnuita in epoca cu care isi noteaza instrumentatia: cornetti, dulciani, trombon baroc (asa-numitul sackbutt/sacqueboute, daca cineva stie vreun corespondent in romana, anuntati-ma) si instrumentul in plina ascensiune, vioara. Castello adauga vechiului joc al canzonei contrastul textural al acestor instrumente, care poate duce cu gandul poate doar la vestitii ritornelli ai suplicatiei catre Charon, in Orfeul lui Monteverdi.  
        Si totusi…  inversand ordinea obisnuita a articolelor mele, trebuie sa spun ca s-a incercat asamblarea unei biografii a acestui enigmatic Dario Castello. Toate editiile sonatelor sale sunt tiparite la Venetia, stilul sau e ancorat in traditia si “avangarda” venetiana; mai mult editia volumul din 1629 il inregistreaza drept Capo di Compagnia de Musichi d’Instrumenti da fiato in Venetia, iar editia din 1644 a celui de-al doilea volum ca  Musico Della Serenissima Signoria di Venetia in S.Marco, & Capo di Compagnia de Instrumenti. Din toate acestea, se poate trage concluzia ca activa in randul muzicienilor de la San Marco, maestru la vreun instrument de suflat; multele partituri solistice pentru trompon din sonatele sale (lucru mai degraba bizar) ne identifica cu mare probabilitate instrumentul. Pe de alta parte, mai multi Castello sunt inregistrati printre instrumentistii de la San Marco, dar nu si un Dario – s-a presupus ca o intreaga familie de muzicieni se instalase la Venetia, o familie din care facea si el parte (un Giovanni Battista Castello, de exemplu, este atestat in serviciul dogelui in anii 1620). Nu trebuie scapat din vedere faptul ca maestro di capella la San Marco era in perioada insusi Monteverdi – trebuie sa se fi intalnit, iar folosirea in sonate a acelui stil concitato sugereaza o colaborare si influenta maestrului. Ce s-a intamplat insa cu Dario Castello? E clar muzica noua nu mai publica dupa 1629, desi lucrarile lui se reediteaza pana in 1658; aceasta ultima editie lasa sa se inteleaga ca autorul nu mai era in viata. Deci… doua ipoteze: (1) a trait pana prin 1657-58, reeditandu-si periodic lucrarile, care par sa fi avut succes (alti compozitori mult mai cunoscuti n-au avut norocul asta). Greu de crezut ca in 8 ani publica 29 de sonate, iar in restul de aproape 30 nimic. (2) Moare in marea ciuma din 1630, care a macelarit muzicienii de la San Marco, printre altii; asta ar explica si absenta noutatilor dupa 1629, si anonimatul in care a cazut, murind tanar (cineva afisand un stil atat de indraznet nu putea fi nascut mai devreme de un 1590 = generatia lui Biagio Marini, Uccelini, Merula s.a.). Muzica lui, probabil perpetuata de fostii colegi venetieni, si bucurandu-se cu siguranta de succes, se mai aude inca vreo 30 de ani (de dragul eruditiei, Manfred Bukofzer ni-l arata influentand direct un maestru spaniol destul de obscur azi, Bartolomeo de Selma; cu siguranta insa indraznelile lui au inspirat toata generatia italiana). Apoi schimbarea de moda care scoate de pe afis cam toti reprezentantii mijlocului de secol inainte de a-i scoate Natura (Cavalli, de exemplu) il arunca in completa uitare pe Dario Castello.

        Azi, sonatele lui si-au facut intai timid intrarea pe felurite compilatii agreabile, pentru ca apoi casele de discuri sa-si infranga instinctul de marketing si sa incredinteze un album intreg acestui nume fara culise. Intrepretarile sunt diferite in multe puncte: prea multa timiditate risca sa nu arate energia pe care muzica lui Castello, poate o biografie mai buna decat orice artificii arhivistice, o conserva. [macar o trecere in revista a discografiei voi face, promit]
 Opere:

    [cele doua volume au fost reeditate de mai multe ori in epoca, pana in 1658]

• Sonate Concertate in Stil Moderno, Libro I, Venice, 1621 (continutul ed. din 1629 aici)
• Sonate Concertate in Stil Moderno, Libro II, Venice, 1629 (continutul ed. din 1644 aici)
• un motet, Exultate Deo (tiparit in 1625 si 1636)

  Lucrarile lui Castello sunt editate in momentul de fata de Ut Orpheus Edizione.
        Links:

• Cateva partituri la Icking Music Archive.  
• O analiza a Sonatei I, Libro II la Asahi-Net.

Bibliografie:

     Andrea dell`Antonio, La prima forma-sonata. Morfologia e sintassi nelle sonate di Dario Castello (1621), in Il Saggiatore musicale. Rivista semestriale de musicologia, II, 1995.  [rezumatul articolului aici]
     Eleanor Selfridge-Field, Dario Castello: A Non-Existent Biography, Music and Letters, LIII/2 (1972)
     Eleanor Selfridge-Field, Venetian Instrumental Music from Gabrieli to Vivaldi, 3rd edn. Mineola NY.

     
      Surse: M. Bukofzer, La Musique baroque, ed. Lattes, 1982; The Grove Concise Dicionary of Music, Oxford University Press, 1994; Wikipedia, Hoasm, answers.com (articol de Robert Cummings).