Dictionar de compozitori – introducere

      Iata ca debuteaza acum si dictionarul de compozitori. Hibridul asta de blog/site… Iata cum m-am gandit sa le aranjez: Cate un post pentru fiecare individ ce-si primeste locul in dictionar… fireste, ordinea alfabetica nu poate fi mentinuta. Asa ca vor exista si niste posturi cumulative, care vor oferi o lista alfabetica a numelor, cu link la locul cu pricina, ceea ce va usura totul. Fireste, fiecare pagina va beneficia de updates. Ca sa fie totul mai clar, posturile cumulative vor grupa pe domnii compozitori dupa nationalitate/stil… well, dupa aceeasi ambianta. Astfel ca pe Monteverdi il veti gasi langa Peri, nu langa Vivaldi si cu atat mai putin langa Purcell. Ok? Daca aveti sugestii, nu ezitati sa le scrieti, ideea e sa mearga cat mai bine chestia asta.

P.S. Am vaga impresie ca ma inham la o chestie uriasa.

G. Caccini – Le Nuove Musiche

        

     Introducerea la colectia de madrigale monodice Le Nuove Musiche a lui Giulio Caccini (Florenta, 1602). Caccini, celebru in epoca atat pentru virtuozitatea sa cat si pentru noutatea formulei pe care o propunea, madrigalul pentru o voce, acompaniat de lauta sau alt instrument cu coarde, descrie entuziasmul cu care sunt primite cateva din piesele sale,  in jurul lui 1590 de cercul de muzicieni si intelectuali din jurul lui Giovanni de` Bardi (1534-1612) = asa-zisa Camerata Bardi, care a avut un rol capital in geneza barocului.

      They had never heard a melody of a simple voice with a single string instrument that had such power to move the affections of the soul as these madrigals. This was both because of their new style, and because when in those times madrigals printed for several voices were sung by a single one, it seemes to them that the artifice necessary to coordinate the parts prevented the soprano by itself from having any affection.

       Sursa: Palisca, Baroque music, p. 27

G. M. Artusi – L`Artusi, overo Delle imperfettioni della moderna musica

       Polemica dintre sustinatorii vechiului stil al renascentist (prima prattica) si inovatorii barocului italian timpuriu: Giovanni Maria Artusi (1540-1613), in L`Artusi, overo Delle imperfettioni della moderna musica, 1600. Luca, personaj al dialogului, descrie un madrigal auzit de curand intr-un salon; desi autorul nu e numit, aluzia la Monteverdi e transparenta.

“ The texture was not unpleasing. But, as Your Lordship will see, insofar as it introduced new rules, new modes, and new turns of phrase, these were harsh and little pleasing to the ear, nor could they be otherwise; for so long as they violate the good rules – in part founded upon experience, the mother of all things, in part observed in nature, and in part proved by demonstration – we must believe them deformations of the nature and propriety of true harmony far removed from the object of music, which, as Your Lordship said yesterday, is delectation.”

     Sursa: O. Strunk, Source Readings in Music History, New York, W.W. Norton & Co. Inc., 1950, p. 396; apud Palisca, Baroque Music, p.9)

Vincenzo Giustiniani – Discorso sopra la musica

     

       Vincenzo Giustiniani despre cantaretii virtuozi de la sfarsitul sec. XVI:

      They moderated or increased their voices, loud or soft, heavy or light, according to the demands of the piece they were singing; now slow, breaking off with something a gentle sigh, now singing long passages legato or detached, now groups, now leaps, now with long trills, now with short, and again with sweet running passages sung softly, to which sometimes one heard an echo answer unexpectedly. They accompanied the music and the sentiment with appropriate facial expressions, glances and gestures, with no awkward movements of the mouth or hands or body which might not express the feeling of the song. They made the words clear in such a way that one could hear even the last syllables of every word which was never interrupted or surpressed by passages and other embellishments.

 Sursa: Vincezo Giustiniani, Discorso sopra la musica, transcr. Carol MacClintock, Musica disciplina XV (1961, p. 213), apud Claude V. Palisca, Baroque music, Englewood Clifs, N.J. : Prentice-Hall, 1981; p. 17)

      Inaugurez categoria surselor… Well, m-am gandit eu mult cum sa organizez blogul asta astfel incat informatia sa se poate aranja cat de cat coerent. Simplu, nu stiu sa fac un site, iar forma asta pare mai prietenoasa. sa vedem daca imi iese…

      In cazul in care am avut in fata originalul ori vreun facsimil, trimiterea se va face la editia de epoca. Daca este vorba de o transcriere in vreo colectie de surse, editie noua etc. ea este indicata. In sfarsit, daca este vorba de un extras din vreo lucrare ori booklet de cd, el va fi mentionat alaturi de trimiterea pe care respectiva lucrare o da la randul ei. Prefer sa pastrez textele in limba in care le-am gasit, fie ea cea de origine sau o traducere moderna. Cum reproducerea acestor texte se face dupa modelul citarii in lucrarile de specialitate, nu consider ca incalc vreun copyright (in nici un caz pentru editiile de sec. XVII ) ).

      Zilele acestea vor vedea, sper, o activitate intensa pe acest blog. Mai precis, cateva pagini despre acest baroc care imi impanzeste mintea sunt asteptate de institutia de invatamant superior in cadrul careia ma manifest indeobste (nu vreau sa spun mai mult ), astfel incat voi incerca sa combin scrisul si documentarea pentru respectiva lucrare cu blogul, altfel spus:

                                       Au soin d`instruire, ajoutez l`art de plaire;

                                       Vous pouvez adoucir votre severite:

                                       Mais qu`aucun faux brillant n`altere

                                       La splendeur de la Verite.

                    (Jephte de M.-P. de Monteclair, pe libretul abatelui Pellegrin, Prolog, scena 4)

      Asa se face ca mai multe categorii noi isi vor face aparitia, printre care un dictionar de compozitori, care in masura timpului va contine informatii mai largi sau mai restranse, pentru inceput rugandu-va sa-i scuzati aspectul de lista lunga de nume; un dictionar de muzicieni (mai putin compozitori), de dansatori etc. se va adauga sper. De asemenea, o sectiune de surse, citate greu accesibile din prefatele, lucrarile de teorie muzicala din epoca, scrisori, descrieri ale calatorilor etc. Si sa vedem ce-mi mai trece prin cap. desigur, nu am uitat de recenzia Festivalului de Muzica Veche de la Bucuresti, nici de prezentarile de albume.

Festivalul de Muzica Veche (2) – 9 decembrie

      Ei bine, azi am mers pentru prima oara la concertele din cadrul Festivalului de Muzica Veche despre care pomeneam mai sus. Prima oara, spre rusinea mea. Asa ca, tinand cont de minima publicitate care i s-a facut, va voi spune atat ce am vazut cat si ce am pierdut. (asta si in ideea ca pliantele program au fost cam rare)

      Capitolul “-”

      Joi, 7 decembrie ansamblul Collegio Stravagante ( Mircea Ionescu, vioara; Radu Georgescu, violoncel; Irina Nastase, clavecin) a asigurat muzica pentru spectacolul de dans baroc al lui Mary Collins, L`ombre des sentiments. Muzica de Gregorius Werner, Biber si Vivaldi. Tot in aceeasi zi, concert de muzica bizantina sustinut de grupul lui Lykourgos Angelopoulos (Athena) si Formatia de muzica bizantina a Universitatii de Arte din Iasi.

      Vineri, 8 decembrie concert baroc (Bach, Torelli, Mozart, Brunckhorst, Handel, Bruhns) oferit de soprana Teodora Gheorghiu, alaturi de Gabor Hegyi (trompeta) si Steffen Schlandt la orga. Apoi, formatia de muzica veche romaneasca “Trei Parale” (Florin Iordan, Daniel Pop, Beatrice si Dinu Petrescu) ne-a propus piese traditionale in aranjamentul grupului, unele vestite (gen Cantecul lui Barbu Lautaru) – cu instrumente adecvate, tilinca, cobza, dramba…

       Sambata, 9 decembrie, “Schola Gregoriana Monostorinensis” din Cluj a oferit un concert de muzica gregoriana la Biserica Italiana: programul a cuprins atat piese “canonice” din Processionale Monasticum (1893), cat si unele culese din manuscrise medievale (de exemplu, un graduale dintr-o missa martirica pastrata la Bilioteca municipala din Laon, sec. X).

      Acesta a fost capitolul “-”. Daca aveti intrebari/comentarii cu privire la aceste concerte, nu ezitati sa le dati forma scrisa la comments. Mai mult, recenziile sunt bine venite. Vor urma si partile mai consistente, la care se poate vorbi si de prezenta mea la concert… Intarzierea acestui post este considerabila, dar scuzabila, credeti-ma. Si cum se intampla sa fie 26 decembrie (hmf, aveam altceva de scris pentru data asta), va urez tuturor un Craciun fericit!

Trio 1790 la Bucuresti

       In ziua de duminica, 10 decembrie va concerta la Bucuresti Trio 1790! Grupul condus de clavecinistul si pianistul de renume Harald Hoeren (aici instapanit pe un pianoforte), acompaniat de Annette Wehnert (vioara) si Mercedes Ruiz (violoncel) s-a dedicat interpretarii cu instrumente de epoca a repertoriului clasicismului timpuriu, chiar acea muzica despre care vorbeam (fara a fi incheiat) in postul anterior. Incerc sa aflu mai multe atat despre ei, cat si despre felul in care au ajuns sa participe la acest fantomatic Festival de Muzica Veche (7-10 decembrie) tinut la Bucuresti, cu publicitate tinzand catre 0 si un specific foarte vag definit (cat timp gasim de toate, de la muzica gregoriana si bizantina pana la baroc si post…).

      In orice caz, voi fi in bancile bisericii lutherane (concertul incepe de la 5) iar evenimentul nu va scapa primei mele recenzii, hihi.

1740-1770 sau muzica europeana in travaliu?

     In ultimul timp (asta in care nu am postat nimic – nu cred ca sunt facut pentru a fi blogger, heh) am ascultat, eu barochistul, aproape numai Carl Philipp Emmanuel Bach - asa se cheama ultimul meu amor muzical. Ceva Haydn, Mozart. Dupa ce ultimii 4 ani n-am facut decat sa ma adancesc in apele aurii ale barocului, iata-ma acum ajuns intr-o zona care cel putin pentru amatorii de teorii este mlastina perfecta. Ce se intampla in perioada asta, in care muzica lui Bach (J.S. de asta data), Telemann sau Rameau incepe sa se simta invechita, concerto grosso se sufoca brusc si silentios in somn, in timp ce opera franceza isi da duhul cu mare alai si taraboi (si nu ne ridicam palaria pentru Mr. Rousseau si prestatia sa in timpul Certei Bufonilor)? In care timidul pianoforte cucereste incetul cu incetul saloanele in dauna venerabilului si intepatului sau parinte clavecin? Schimbarea se simte in aer.

      Exista un adevarat ping-pong terminologic aici. Impartirea canonica vedea pur si simplu nasterea clasicismului. Alte forme muzicale ale unei noi generatii animate de noi idealuri: iluminism, vocea teoriilor despre egalitatea oamenilor, drepturi naturale etc. adica ceea ce se numeste indeobste liberalism isi face aparitia si in muzica – opera bufa italiana cu personaje contemporane si nenobile, decadenta stilului nobiliar si greoi mitologic, departat de preocuparile epocii. O trimitere la teatrul lui Marivaux si Beaumarchais, apoi la Nunta lui Figaro de Mozart si iata teoria. Apoi, parerea opusa: sa fim seriosi, nimic nu se schimba propriu-zis in mersul societatii, muzica isi pastreaza acelasi public iar dezvoltarea formala este o consecinta logica si directa a traseului ei anterior, intre Monteverdi, Bach sau Mozart e o linie dreapta, barocul. In mare, asta ar spune Remy Stricker, cel a carui carte promisesem ca o prezint. Apoi la mijloc, iata cum interpretarea de data mai recenta incearca sa scoata la iveala un stil de tranzitie, care are coerenta si identitate proprie: stilul galant pentru unii, rococo (ce facil…) pentru altii. Unde incepe sau se incheie acest stil? Ei bine, aici incep problemele, fiindca daca Haydn e un nume-borna acceptabil, galantii de inceput se dovedesc a fi greu de localizat, si elemente ale stilului sunt disecate la Handel, Rameau, Telemann (adica invechitii), apoi mai pregnant la Domenico Scarlatti si, in opera, la Hasse. Apoi acei francezi ciudatei, gen Boismortier si Mondonville. Italienii care se arunca in noua opera comica si compun mai aerat decat in traditionala opera seria: Pergolesi, Galuppi, Leo (toti trei laudati de Rousseau in a sa Scrisoare despre muzica franceza). Si germanii, last but not least. Ba mai precis esentiali. Domnul Gluck si reforma lui. Acea inovatoare scoala de la Mannheim cu dinastia Stamitz, fii lui Bach, care se raspunadesc prin toata Europa, si la mijloc intre conservatorism si inovatiile celor abia mentionati, muzicienii de la curtea lui Frederick cel Mare, la Potsdam: Graun, Quantz s.a. (C.P.E. Bach insusi e clavecinistul curtii, pana la un moment dat – plecarea conincide cu dezlantuirea sa inimitabila).

      (Va urma)